luni, 11 februarie 2013

Recoltarea muşetelului şi sunătoarei



Recoltarea muşetelului se face în scopuri medicinale se folosesc capitulele florale cu pedunculul de cel mult 1 cm. Acestea vor fi recoltate pe timp însorit după ce s-a ridicat roua şi când florile s-au desfăcut şi au luat o poziţie orizontală, receptaculul s-a alungit în formă de con, iar florile tubulare au înflorit şi au căpătat culoarea galbenă pe jumătatea inferioară a conului purtător de flori. Inflorescenţele se recoltează manual cu ajutorul recoltatorului, numit pieptene.

Jumătatea superioară este de culoare galben-verzuie, datorită florilor tubulare neajunse la maturitate. În acest stadiu florile au cel mai ridicat procent de ulei eteric. Produsul obţinut are miros specific, aromat puternic, iar gustul este amărui aromatic.


Recoltarea sunătoarei se face în perioada de înflorire ( adică din luna iunie până în septembrie), pe timp senin, de preferat dimineaţa după ce s-a ridicat roua. Florile trecute, care au fructificat deja, se îndepartează; vârfurile aeriene ale plantelor( florile şi frunzele ) se taie de la sol 25-30 cm . Se pune la uscat în locuri călduroase şi uscate, la umbră, întinse în strat subţire sau legate şi atârnate în snopuri subţiri, timp de minim o lună.

Principiul activ cel mai important al sunătoarei este o substanţă de culoare roşu-brună, numită hipericina. Planta mai conţine şi saponine, taninuri, acid ascorbic, nicotinic şi valerianic. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu